
Cu bicicleta la mare…inaltime (vf. Ipsarion)
Vara aceasta am imbinat putin plaja cu bicicleta si mi-am carat mtb-ul dupa mine pana in Grecia. 🙂
Pe langa multe alte ture cu destula diferenta de nivel, obiectivul principal consta in urcarea pe cel mai inalt varf al insulei Thassos – Ipsarion 1204 m declarati oficial. Plecand de la nivelul marii si verificand traseul gasit pentru GPS, ar fi totalizat aproximativ 1600m in 55km. Pentru o mai usoara navigare am folosit un GPS Garmin Egde 520 pe care am incarcat o harta de la un utilizator roman de pe bikemap.net. Pentru cei care nu stiu, este un fel de Facebook pentru trasee GPS de bicicleta. De obicei nu ai nevoie decat sa cauti zona / traseul si sa downloadezi un fisier .gpx ce va fi uploadat pe GPS.
Zis si facut, am plecat in jur de 6:30 AM, planul fiind la 6 dar era inca intuneric.
Am fost placut surprins sa constat ca dupa 2km traseul parasea drumurile asfaltate urmand poteci de munte frecventate in mare parte de capre.
Cu toate ca aveau o dificultate de luat in seama, aceste poteci aveau sa ofere mici recompense pe parcurs, care dupa cum se poate observa in imagini, merita!
De notat ar fi faptul ca apa este destul de greu de gasit pe drum, si caldura ce se simtea din ce in ce mai mult coroborata cu efortul depus, necesita o hidratare cat mai buna. Pe ultimii 15km aveam deja bidoanele goale, pentru a nu avea probleme recomand in jur de 3l de persoana.
Pana in varf GPS-ul calculase deja 1300m diferenta de nivel dar peisajul te facea sa uiti de toate dificultatile de pe drum.
Cobararea a fost destul de tehnica, cu multe pietre mari si radacini de pini, cel putin cea indicata de GPS. Mai existau variante mult mai usoare de coborare, dar toate duceau in nordul insulei, eu venind din sud.
Ca si statistici finale, au fost in jur de 66km cu 1500m diferenta pozitiva de nivel. Recomand traseul cu caldura, dar pentru cei cu mai multa experienta si care detin de preferat o bicicleta full-suspension. Eu am mers cu un hardtail si am simtit deseori nevoia de mai multa tractiune si control. Nu mai e nevoie sa mentionez de camere de schimb, anvelope bune, etc. Am folosit Maxxis Ikon cu EXO protection care la final s-au prezentat bine, dar cu urme dupa duelurile cu pietrele ascutite. Fara protectia suplimentara deja ar fi fost un risc major.
Am pus aici traseul meu pentru GPS: https://www.bikemap.net/en/r/4198275/
Va las in final cu un scurt video 😎😎😎
PS: Evitati in a folosi hamul de piept pentru GoPro peste senzorul de heart-rate al Garmin-ului, din pacate a iesit o filmare putin shaky. 😀

